I-am pus pneuri noi şi capace…

Deci Psihoel şi-a luat maşină.

Şi nu orice gioarsă. Cea mai calitate, să se vadă valoarea, după cum urmează:

limuzina

Şi i-a pus şi nume cu noroc, ca să pună mâna pe ea şi să mai ia o maşină… mai mică.

Hai, psihoea, suie!

Deci da

Băi, deci nu ştiu cum să-ţi spun, da din când în când îmi mai vin idei. Ştiu ce-o să zici, „ei, pe dracu!”, da îţi jur că aşa e.

Deci fii atent! Zilele astea care au trecut, am plect din oraş şi am avut o grămadă de peripeţii, din care am tras neşte concluzii. Care este următoarele:

Concluzia 1. Ţara noastră-i o comoară. Da pt că io sunt altruist, o las altora. Cu tot cu cocalarii, ţăranii, maneliştii, aşa-zişii “antreprenori” care nu ştiu cum să facă să te ţepuiască, prostia care caracterizează poporul român din cele mai vechi timpuri, lipsa de educaţie, lipsa de implicare, jmekeria etc.

Apropo, ştiai că-n ţara asta toţi sunt jmekeri? Să mor io, de la mic la mare, toţi au jmekeria în sânge, parcă-s fraţi cu Mărgelatu! Nu mai ai loc de jmekeri. Dacă mergi pe stradă, îi vezi în loganurile lor tunate, cu emblemă de merţan, cu copiii minunaţi confecţionaţi din metale mai mult sau mai puţin preţioase urlând şi scâncind în boxele care fac tabla să tremure pe bolid, cu piţipoancele ieftine made in Cocârlaţi care arată ca nişte blugi turceşti uzaţi spălaţi cu săpun de casă şi daţi cu cărămida, cu plozi retarzi care salivează lobotomizaţi pe propriile tricouri.

Ăştia sunt jmekerii români.

Decât să-i văd, mai bine mă uit pe animal planet. Animalele sunt mai oameni, vorba lu Psihoea.

Ah, da! Era să uit: nu mai plec în viaţa mea în vacanţă pe litoralu românex.

Concluzia 2. Nu mai am prieteni. Am mulţi cunoscuţi, foarte mulţi chiar, da niciun prieten. Pentru mine, un prieten este o persoană care te apreciază, ţine la tine, te ajută, te susţine, este responsabilă, se ţine de promisiuni, pe scurt, îţi vrea binele. N-am aşa ceva. Sau dacă am, nu-i ştiu eu.

Ultima peripeţie de acest gen a fost cu un „prieten” pentru care a contat atât de mult că eu i-am încredinţat nişte lucruri pe care urma să mi le aducă în bucureşti (lucruri foarte importante, nu atât pt mine, ci pentru Psihoea, pe care amicu a promis că le aduce), încât a considerat de cuviinţă să nu mai vină în bucureşti cu ele, preferând să mai rămână la mare. Când mi-au picat piticii şi am izbucnit, îmi spunea că el mă înţelege, da n-are ce face, că el nu vine cu ele la bucureşti decât când i se pare lui ok. M-am lămurit. Omul are o problemă mare.

Însă problema lui îi afectează pe cei din jur. Dacă m-ar afecta numai pe mine, m-ar durea undeva, pentru că eu nu sunt cine ştie ce sensibil. Dar o afectează pe singura persoană din lumea asta pentru care aş muri şi aş învia. Iar când cineva o supără pe ea, acel cineva dispare din vieţile noastre.

Şi astfel ajungem la…

Concluzia 3. Persoana de lângă tine contează mai mult decât orice. Zilele astea am renunţat la un vis al adolescenţei, pentru a fi alături de iubita mea. Nu am regretat nicio clipă. La un moment dat, îţi dai seama care sunt lucurile importante şi care este lucrul cel mai important.

Bă, da ce m-am luat cu vorba, parcă n-aş fi io. Hai că te-am plictisit destul, mai vorbim. Hai pa!

P.S. Un singur lucru a reuşit să mă facă să râd azi: engleza colegului meu cu care împart sarcinile la serviciu. A vrut să-i spună cuiva în engleză, în scris, că nu poate să îi trimită ceva. A ieşit următoarea expresie, care va deveni în scurt timp powerplay: „i dont kant”. Iliescu, eat your heart out!

Hai romania!

In secolul 20, in lumea a 2a, in secolul luminilor, in epoca ratiunii, a bunului simt, a normalitatii. Hai dracului odata!

Sfaturile utile ale lu Psihoel

Deci ba, daca va pune dracu si intrati cu femeia intr-un magazin mare, nu va duceti la raionu cu pantofi. Atat am avut de spus.

Vacanţa (la) Mare

Bă, deci femeile astea nu e oameni, să mor io.

Deci fii atent. Zic să duc şi eu femeia la mare de 1 mai, că doar sunt bărbat atent şi muncitor, şi de ziua mea ca muncitor tre să se simtă şi ea bine, că deh, aşa trebe.

Aşa că o sui în maşină (nu a mea, bă, că ştii că nu mă mai lasă gaborii să conduc, zic că cică sunt pericol. În fine să revenim) şi ţup cu ea pe litoral, ca tot omu. Şi tot omu şi era acolo, că mi s-au lungit urechile până am ajuns. Şase ore, frate, şase ore în care maşina abia s-a mişcat şi ea abia a tăcut. Mi-e foame, mi-e sete, vreau la baie, vreau aia, vreau ailaltă, să mor io, deci îmi venea s-o dau jos şi să joc survivor cu ea, să văd în cât timp o mănâncă animalele sălbatice.

În fine, deci ajungem noi la mare şi la cazare. Io ştii că sunt bazat cu muzica şi de-asta fac rost numa de chstii tari moca - stat la mare, băuturică, bănuţu, numa tre să să dau un pic din gură. Deci am făcut rost de super cazare moca, frate, şi când ajung acolo cu ea, femeia îngheaţă. Cică ea nu stă acolo, că e cocină, că e chici, că e nush cum şi nush ce. Io zic ce-ai, eşti nebună? E bine şi e moca. M-O-C-A! Ea că nu şi nu, şi când io încercam buda, ea s-a dus mai în josu străzii şi a şi vorbit cu una să stăm la ea, unde cică e mai bine, că are apă caldă şi televizor şi nu mai şti ce draci. Bine, zic io, pentru apă caldă ai venit tu aci la mare? Apa rece şi sărată nu-ţi mai place, hai? Dai io o iubesc pă ea, înţelegi, aşa că zic bine, fie, hai să stăm unde vrea ea, că ce, te pui cu nebuna?

După ce io m-am dat pă scenă acolo şi am băut bericioaica de la oamenii ăia, hai să-i arăt că sunt superstar nu numa pă muzică. Aşa că o iau eu frumos pă după mijloc şi o duc la cameră, să i-l dau pă eduardo. Intrăm în cameră, io mă duc la budă înainte, că deh, bere multă. Buda era ca vidraru, frate, pragu era baraju, să mor io puteai să dai curent la tot litoralu cu apa strânsă acolo. Laşi femeia să pună mâna, face buba.

În fine, ne iubărim noi acolo ce ne iubărim şi văd că asta a ales cred că singura cameră care avea un gizăs pă perete. Şi-i zic ia uite, te vede gizăs ce faci tu aici. HAHA! Ea nu prea haha, cică sunt un porc insensibil şi că am stricat momentu romantic. Romantic, hă? După ce m-ai trimis la mama dracu după durexuri, că ţie nu-ţi plac alea care nu sunt durex. Bă, femeile e snoabe, ascultă tu la mine.

Mă car bine că a plouat şi nu s-a mai dus să facă plajă, că mă trimitea şi după costum de baie, că a uitat să şi-l ea de acasă. Bine că ai luat kilu de farduri, dă-te cu alea, să pari mai bronzată. HAHA! Mai bronzată, pricepi? HAHA!

La vară o duc la băile felix, să stea cu pensionarii! HAHA! Io mă duc în spania. Hai pa!

Sado-macho

Bă, io nu-nţeleg ceva. Cum, bă, să te duci să stai ‘nşpe ore să te chinuie una până urli de durere, să dai o grămadă de caşcaval pe asta, şi să zici că “suferă baba la frumuseţe”? Las-o-n mă-sa de treabă!

Deci fii antenă la băiatu! Acu vreo câteva zile mă sună şi-mi zice că cică să-mi iau o şaormă de pe undeva din oraş, că ea nu face nimic de mâncare, că tre să meargă la “spa”. La ce? zic io. La spa, zice ea, e un salon de frumuseţe, nu ştii tu de-astea, dacă într-un loc nu se vinde bere, tu nu-l observi. Da de ce? zic io. Ce-ţi trebe ţie spa d-ăsta? Ce, cremele alea pe care ai tocat juma de salariu nu-s bune, acuma tre să te dai cu cremele altora? Habar n-ai zice ea, şi-mi închide.

Extranemaipomenit, mă gândesc io. După ce că am avut o zi de tot căcatu, că a trebuit să-l suport iar pe 9595 ăla de la birou, acuma nu găsesc nici mâncare, iar ea se duce să se cremuiască la “spa”. Auzi tu!

Mă duc io acasă, deschid Tv-ul, da nu-i nimica mişto. Niciun meci, nimica, doar unu’, Liceeanu, sau cum dracu-l cheamă, care-mi zice nu ştiu ce de ceva limită. Ce limită, prietene, eşti nebun?

Pe la 9 şi ceva, se întoarce acasă. Intră pe uşă şi io râd. Deci nu cred că-ţi imaginezi, era toată roşie ca racu şi mergea cum mergeam atuncea când am fost la mare şi am adormit pe plajă cu berea.

Ce-ai? zic io. Taci, zice ea, lasă-mă să stau. M-a stors aia de la spa de nu m-am văzut şi m-a epilat cu ceară ca a lu bunica de la lumânare. Haha, zic io. Păi aşa-ţi trebe, dacă nu-ţi ajunge crema de-acasă. Da zice ea, şi m-a dat cu nush ce pe faţă de mă ustură şi acuma, nu mai pot, da cică asta-mi face obrazu ca fundu de bebeluş. Da, zic io, ud şi iritat! Hahahaha! Taci, mă, zice ea, nu ştii nimica.

Şi cum râdeam io aşa, am văzut că s-a terminat piticu de bere, aşa că m-am dus la frigider să scot unu proaspăt. Ies io pe hol şi văd o hârtie pe jos. Perfect, zic io, după ce că nu le strânge, le mai şi înmulţeşte. O iau io de jos şi mă uit pe ea. “Beauty Style Trendy Spa, Tratament Complet” zice hârtia. Mă uit mai jos şi scap piticu. Atât de mult? Cum, mă, să dai atât de mult? Nu mă, zice ea, că mă face frumoasă. Să mori tu, zic io. Păi şi cura de slăbire pe care-o s-o ţii că nu mai sunt bani de mâncare cum te face?

Zi, tu, bă, cum să nu te enervezi?

De mărgăritar

Excelent!!! Just fucking terrific! Le rezolvasem pe toate şi exact asta îmi lipsea! Ce contează că sunt copii care mor în Africa la vârsta de 15 kg, noi trebuie să ne scărpinăm chiar dacă nu ne mănâncă şi, mail ales, să ne legăm unde nu ne doare.

Cum despre ce vorbesc? E chiar aşa de greu de văzut? Nu cred!! E vorba despre această mică minunăţie pe care o citeşti tu acum. Da, lucrul al cărui nume nu pot să-l pronunţ fără să am o grimasă de silă….. blogul.

Ce-am cu blogul, zici tu?

Păi, cu el în sinea lui, aşa, nu prea am nimic, că un pumn de biţi puşi pe un server undeva nu mă deranjează chiar aşa de tare. Problema mea cu el e alta. E legată de cum am ajuns să-l am. E numai vina ei. Ea l-a vrut. Eu n-am zis niciodată că vreau aşa ceva. Ce-mi trebuie mie blog? Eu nu scriam nici temele în şcoala generală! Ea a vrut să ne facem blog, să avem şi noi ceva în comun. I-aş fi propus eu câteva chestii pe care am fi putut să le avem în comun, da’ dup-aia îmi creştea tensiunea şi n-aveam chef de de-astea.

N-am înţeles-o niciodată. Îi vin uneori aşa nişte chestii în cap, de mă lasă interzis. Auzi tu: avem o pată pe cearşaf, hai să ne facem blog. Cine ce cum când? Huh?! Adică ce-ai vrea să avem pe cearşaf, fir de aur? Asta e, rufele se pătează. Spală armatele de axioni, domoşi, perlani şi alte chestii de-astea, noi să fim sănătoşi! Ce, dacă-ţi faci blog pleacă pata de pe cearşaf? “Frate, şi-au făcut blog, ăştia nu e normali, eu m-am cărat!”

De ce scriu pe el dacă nu-l vreau? Păi nu ţi-e clar? Să mor io, parcă vorbesc cu o piatră de pavaj! Păi ca să-i arăt că nu mă doare, înţelegi? Deci dacă mă enervez ea vede şi crede că mă simt eu afectat şi eu nu vreau să aibă satisfacţii de-astea, adică să creadă ea că mă poate afecta pe mine. Aşa că scriu, da? Dacă nu-ţi place, nu citi.

Hai pa!